Authors: Ioan Carol Opriș, Alexandru Dan Ionescu, Adrian Constantin Surleanu, Andrei Eugen Stănișteanu, Mihai Dragomir, Cătălin George Simion, Alexandru Ioan Cercel, Vicențiu Speriatu, Cătălin Dobrinescu, Adrian Șerbănescu, Vlad Călina
Rezumat:
Constantin cel Mare își inaugurează podul ridicat peste Dunăre dintre Oescus (Ghighen) și Sucidava (Celei) în iulie 328. Acesta este menționat pentru prima dată de Sextus Aurelius Victor, în Liber de Caesaribus, 41.18, iar apoi de cronografi târzii în secolele VII-IX p.Chr. (Chronicon Pascale, I, 526, 16-17 (P 284) și Theophanes Confessor în Chronographia, a. 5820 (328), p. 28, (19-20 De Boor). Importantul moment constructiv apare și în secolul al XI-lea în cronica compilată a călugărului bizantin Georgios Kedrenos, Synopsis historion (Istoria sinoptică sau Compendiu de istorii). Podul apare sugerat sau figurat explicit peste secole în Index Geographicus Celsissimi Principatus Wallachiae – Harta Țării Românești a Stolnicului Constantin Cantacuzino, la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar puțin timp după aceea în „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” (1718, Veneția), scrisă de fostul secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu, Anton Maria Del Chiaro. Numit de către locuitorii ambelor maluri ale Dunării “podul de aramă”, din convingerea potrivit căreia picioarele sale ar fi fost turnate din metal, podul îi era în vechime atribuit lui Traian. În credința populară, pe puntea sa ar fi trecut în cursul nopții, către Câmpia Romanaților, Domnul de Rouă, îndreptându-se spre curțile lui Ler Împărat de la cetatea Antina (Romula/Reșca). Podul lui Constantin cel Mare reapare menționat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în lucrarea lui Felix Kanitz, pornind de la informațiile localnicilor, ori de la piloții Societății de navigație cu aburi pe Dunăre din Viena (Erste Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft – DDSG). Unul dintre pilonii din piatră ai podului de pe șenalul navigabil, aproape de malul românesc, este amintit în iulie 1869 de Cezar Bolliac. Același pasionat gazetar și arheolog diletant va dezveli portalul de nord în 1873, după ce îl identificase și îi marcase poziția în plan, patru ani mai devreme. Acoperit rapid cu pământ și gunoaie scurse de pe coasta satului Celei, portalul va fi redezvelit și cercetat într-o campanie intensivă, de către Pamfil Polonic și Grigore Tocilescu, între 16 iunie – 15 august 1898. Celui din urmă îi datorăm publicarea rezultatelor, în 1902, întemeiate pe observațiile riguroase și desenele amănunțite ale inginerului topograf Pamfil Polonic. Abia în vara anului 1968, Dumitru Tudor va coordona săpături ale căror scop precis era redocumentarea portalului de nord și a pilonilor învecinați. Rezultatele acestor cercetări au fost relativ modeste, aducând, totuși, binevenite informații suplimentare. Ele s-au regăsit ulterior într-un articol al lui Octavian Toropu și în câteva studii monografice asupra sitului și a podurilor romane de la Dunărea de Jos, datorate în primul rând lui Dumitru Tudor. Contribuția noastră face o trecere critică în revistă a tuturor datelor istorice și arheologice existente până acum pentru podul lui Constantin cel Mare de la Oescus-Sucidava. Ea introduce ca elemente de noutate absolută pentru literatura de specialitate rezultatele batimetriei realizate în 2017 prin albia Dunării și pe cele de geomagnetometrie (2022) din zona de luncă de pe malul stâng al fluviului, astăzi pășune comunală. Astfel, în cadrul proiectului FAST DANUBE, echipa de specialiști de la Marine Research a realizat măsurători batimetrice cu sonare multibeam, prilej cu care a identificat 27 posibile urme (piloni) ale Podului lui Constantin cel Mare ridicat între Oescus și Sucidava. Urmele pilelor se întind pe un traseu liniar pe 820 m, între ele distanța medie fiind de aproximativ 30 m. Investigații suplimentare de magnetometrie au fost realizate în toamna anului 2022, între portalul de nord, brațul aferent și gârla Bozahuzului sau a Banului, Celeiului. Rezultatul acestora a constat în identificarea altor 7 anomalii (piloni) datorate podului constantinian, pe o lungime de cca 210 m. Respectivele anomalii prezintă o aliniere riguroasă cu portalul de nord și pilele de zidărie puse în evidență de batimetria realizată prin albia Dunării, iar distanța între ele este, iarăși, identică.
Abstract:
Pons per Danuvium ductus. New data for the bridge of Constantine I between Oescus and Sucidava Constantine the Great inaugurated his bridge across the Danube between Oescus (Ghighen) and Sucidava (Celei) on July 5, 328. It was first mentioned by Sextus Aurelius Victor, in Liber de Caesaribus, 41.18, and then by late chronographers during the VIIth – IXth centuries (Chronicon Pascale, I, 526, 16-17 (P 284) and Theophanes 632 Cercetări Arheologice 29.2, 2022, 631-664 Confessor in Chronographia, a. 5820 (328), p. 28, (19-20 De Boor). The great constructive moment also appears during the 11th century in the chronicle compiled by the Byzantine monk Georgios Kedrenos, Synopsis historion (Synoptic History, also commonly rendered as A Concise History of the World). The bridge was subsequently suggested or explicitly rendered in the Index Geographicus Celsissimi Principatus Wallachiae – Map of Wallachia of vel Stolnic [High Steward] Constantin Cantacuzino by the end of the 17th century, and shortly after that in the „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” (1718, Venice). The latter was written by Anton Maria Del Chiaro, who was Constantin Brâncoveanu`s, Prince of Wallachia (1688-1714), personal secretary. Called „the brass bridge” by the local people on both banks of the Danube, according to a popular belief that its legs would have been cast from metal, the bridge was in olden times attributed to Trajan. In local folklore, the ”Domnul de Rouă” (Lord of Dew) would have passed on its wooden platform during the night, toward the Romanați Plain, heading to the courts of Ler Împărat from the fortress of Antina (Romula/ Reșca). The bridge of Constantine the Great is also mentioned in the second half of the 19th century in the monograph of Felix Kanitz, based upon information collected from the locals and from the pilots of the Vienna Danube Steam Navigation Society (Erste Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft – the DDSG). One of the masonry pillars of the bridge on the fairway close to the Romanian shore was mentioned in July 1869 by passionate journalist and amateur archaeologist Cezar Bolliac; a mere four years later, his archaeological sleuthing culminated in the discovery of the bridge’s northern portal. Quickly covered with soil and waste discharged from the hillside of Celei village, the portal was reinvestigated by Pamfil Polonic and Grigore Tocilescu during a two-month campaign, between June 16 and August 15, 1898. We owe the 1902 publication of those results to the latter, based on the rigorous observations and detailed drawings of topographical engineer Pamfil Polonic. Only in the summer of 1968, Dumitru Tudor coordinated excavations whose precise purpose was to document again the northern portal and to check the neighboring southward pillar(s). The results of these investigations have been relatively modest, but still provide welcome additional information. They were later found in an article by Octavian Toropu and several monographic studies on the site and the Roman bridges on the Lower Danube, primarily due to Dumitru Tudor. Our contribution makes a critical review of all historical and archaeological data pertinent to the bridge of Constantine the Great at Oescus-Sucidava. It introduces as elements of absolute novelty for specialized literature the results of the bathymetry carried out in 2017 through the Danube bed and those of the magnetometric survey (October 2022) in the floodplain on the left bank of the river, today a communal pasture. Thus, within the FAST DANUBE Project, the team of specialists from Marine Research carried out bathymetric measurements with multibeam sonar, on which occasion they identified 27 possible traces (pillars) of the Constantine I Bridge erected between Oescus and Sucidava. The traces of the piles stretch along a linear route for 820 m, while the average distance between them is around 30 m. Additional magnetometric investigations were carried out in the fall of 2022, between the northern portal, the ancient tributary and the mouth of Bozahuzului (from Tr. boğaz, mouth, narrow strait or entrance), also called Banului, or Celeiului backwater. Their result consisted in the identification of seven other anomalies (pillars) due to the Constantinian bridge, over a length of approx. 210 m. The respective anomalies show a rigorous alignment with the northern portal and the masonry piles highlighted by the bathymetry carried out through the Danube bed, and the distance between them is, again, identical.